Amenajare studio Nerva Traian

Amenajare studio Nerva Traian

Proiect de amenajare interioară, studio 38 mp

Anul: 2020

Amplasament: București

Foto: Bogdan Zop

Locuitul într-un spațiu mic, oricât de comun ar fi în orașele din ce în ce mai aglomerate, continuă să vină cu multe provocări atunci când vorbim de amenajare. Pentru că nevoile noastre sunt aceleași, indiferent dacă locuim într-un studio de 35 mp sau într-un apartament foarte spațios. Avem nevoie de spații de depozitare, de un loc de luat masa pe care să și lucrăm ocazional, de o zona de living în care să ne relaxăm seara și lista poate să continue. Și dacă vrem să arate și luminos, curat și primitor, amenajat într-un stil potrivit personalității noastre, atunci chiar că lucrurile încep să se complice.

Cred că cel mai mult îmi place să amenajez spații mici. Ma provoacă să găsesc soluții și, așa cum am mai spus-o, consider că exact în astfel de apartamente este o nevoie mai mare de sfaturile și de experiența unui designer, pentru a fi siguri că în final obținem un spațiu funcțional, care să satisfacă nevoile beneficiarului.

Studioul pe care tocmai l-am amenajat și pe care ți-l prezint mai jos are o suprafață de 38 mp și se află într-un complex rezidențial nou.  Nu m-am putut abține și am început direct cu sfaturile, așa că dacă urmează să amenajezi și tu un apartament, sau o cameră cu dimensiuni reduse, cred o sa te intereseze ce îți povestesc.

 In cazul acestui studio, zona de intrare, de bucătarie și cea de living sunt în aceeași cameră, de tip open space. Pentru a crea un spațiu încăpător, însă fără să-l încarc, am creat dulapuri înalte, atât la corpurile suspendate de bucătărie, cât și la masca de centrală și dressingul de la intrare. Corpuri albe, combinate cu riflajele în nuanță de lemn, dar și cu oglinzi atașate pe unele uși (nu cred că trebuie să-ți mai spun cât de importante sunt oglinzile în amenajările de tip studio). Am ales radiatoare înalte și înguste, care au lăsat peretii liberi pentru o mobilare mai ușoară.

Zona de zi este împărțită în bucătărie și living. La intrare a fost locul perfect pentru un dressing spațios, dar și cuier, cu băncuță și pantofar. La mobilă am optat pentru mult alb, încălzit de lemn și culori pastelate, care se regăsesc în tapet și scaunele din bucătărie. Toate întregesc atmosfera și aduc senzația de cămin și de căldură.

Un truc pentru a face camera să pară mai spațioasă este să te folosești de toată înălțimea ei. Astfel nu numai că obții multe locuri de depozitare, dar vei distrage atentia de la spațiul redus al camerei.

Contrar așteptărilor, în amenajarea spațiilor cu suprafețe reduse nu e indicat să luăm multe obiecte mici care să aglomereze foarte tare. Este de preferat să optăm pentru câteva piese mari de mobilier, multifuncționale de preferat, care să aibă și rol decorativ. În cazul acesta, canapeaua este extensibilă și reprezintă pata de culoare din zona de zi.  Panoul din sticlă protejează canapeaua de zona de gătit, fiind însă și accentul de metal negru, un pic industrial, pe care doream să-l obțin în living. Din cauza spațiului restrâns, nu am putut încorpora frigiderul în mobila de bucătărie, așa că am ales să-l transform într-un punct de atracție, un frigider retro într-o culoare caldă de cappucino, cu linii curbe și dimensiuni reduse.

De regulă, atunci când amenajezi un studio, e indicat să folosesti culori deschise, care reflectă lumina. Însă nu te limita la suprafețe albe, simple, fără contrast și puncte de interes, fiindcă riști să obții un spațiu monoton, lipsit de personalitate. Texturile diferitelor materiale și culorile lor, mai exact sticla, metal, lemn, vopsea, combinate cu țesături catifelate și plăcute la atingere, toate ne mențin interesul, ne captează privirea și atenția. 

Eu am introdus metal și sticlă prin panoul realizat la comanda de Slender Tree, care separă canapeaua de mobila de bucătărie, fiind totuși o prezență ușoară care nu blochează privirea. Ultimul lucru pe care ni-l dorim este să fragmentam un spațiu și-asa mic. Texturi și culori pastelate regăsim atât la modelele diferite de scaune, cât și la canapea.

Ideal este ca la final să obținem un spațiu coerent, în care totul pare că se leagă. Pentru asta, am folosit același tapet în living, ca și la intrare, în zona cuierului. Culorile din tapet se regăsesc și la scaunele din bucătărie. Iar fronturile albe ale mobilei, cu riflaje în nuanțe de lemn, echilibrează vizual spațiul, fiindcă se regăsesc atât la corpurile suspendate, cât și la masca de centrală.

Dormitorul este luminos, alb, combinat cu nuanțe de lemn, singura pată de culoare fiind tabloul de deasupra patului. Am vrut sa creez un spațiu ordonat, în care beneficiarii să se poată odihni. Dormitorul trebuie să fie un loc lipsit de suprafețe orizontale care adună praf și obiecte multe și mărunte. Noptiera încastrată este perfectă în camerele mici, pentru că îți oferă mai mult spațiu de depozitare.

 

Dar gata cu sfaturile, te las să te uiți la poze și aștept feedback-ul tău! :)