Evadare din cotidian

Evadare din cotidian

Proiect de amenajare interioară, apartament 88 mp

Anul: 2020

Amplasament: București

Foto: Bogdan Zop

Apartamentul pe care ți-l voi prezenta se află într-un ansamblu rezidențial nou și are o suprafață de 88 mp. Dincolo de suprafața generoasă pentru un apartament de 3 camere, este și foarte frumos împărțit, cu zone de depozitare, o bucătărie spațioasă și două băi.

Când am început amenajarea, apartamentul avea deja finisajele montate, însă am refăcut complet băile. Deşi finisajele și obiectele sanitare erau noi, a trebuit să schimbăm aproape tot pentru a obţine un rezultat frumos, care să satisfacă nevoile beneficiarilor și să se potrivească cu restul amenajării.  Am păstrat faianța, care este albă, simplă și reflectă lumina și am pus niște plăci ceramice accent la nivelul  pardoselii, comandate prin SSAB.  Panoul fix de duș este din sticla și metal, iar accente de negru mai găsim și la oglindă și corpurile de iluminat.

Rafturile din lemn prinse cu sfoară aduc un plus de textură și încălzesc vizual baia.

Și în a doua baie, cea din dormitor, am schimbat gresia inițială cu niște plăci gri cu alb și am pus o plintă nouă. Obiectele sanitare și corpurile de iluminat au fost de asemenea înlocuite. Aici elementul central este reprezentat de cada free standing, locul perfect de relaxare.

In dormitorul matrimonial am mers pe o paletă cromatică simplă și caldă, cu texturi din lemn sau similare lemnului. Patul matrimonial comandat de la Divanissimi este tapițat, pentru că este important ca în zona de noapte să fim inconjurați de  texturi catifelate și moi, pentru un somn odihnitor. Cele două noptiere sunt albe, pentru a nu încărca vizual spațiul, simplu accesorizate, iar piesele de accent sunt taburetul, de asemenea tapițat și comoda tv, cu sertare asimetrice jucăușe și mânere metalice negre.

Holul este în forma de L și se îngustează înspre dormitoare, așa că l-am mobilat cu 2 pantofare înguste albe și o oglindă generoasă, plus diverse obiecte practice, dar care sunt totodată și decorative cum ar fi agățatorile în formă de scaune de la IKEA, polița și covorașul colorat de la intrare și cuierul plus taburetul din lemn, de la The Home.

In cel de-al doilea dormitor am continuat cu aceeași cromatică plăcută, caldă, un pic visătoare, cu mult alb, draperii din in și accente de albastru la decoratiuni și covorul cumpărat de la THE HOME. Masca pentru radiator este realizată la comandă, cu rafturi practice pentru depozitare.

In bucătărie, mobilierul realizat la comandă este tot alb, cu uși frezate din MDF și blat din lemn. Accentele de culoare aici sunt plăcile ceramice cu nuanțe plăcute de albastru și frigiderul retro, roșu. Zona de luat masa este formată dintr-o băncuță cu spațiu de depozitare și două scaune din sfoară, cu structură metalică, care aduc textură și caracter spațiului.

Accente de negru găsim și aici la electrocasnicele Smeg, iar consola metalică conturează mult doritul loc pentru cafea.

Și în living am făcut un perete accent, vizibil încă de la intrare. Radiatorul este acoperit de o mască albă, cu rafturi, care reprezintă background pentru leagănul împletit. Canapeaua colorată echilibrează vizual spațiul, completat de texturi de lemn, iută și culoarea caldă a draperiilor. Livingul este aproape gata, urmează să ajungă literele metalice luminoase, care vor sta pe peretele din spatele canapelei.